Eu nu cred nicio femeie care îmi spune că ei îi place să stea la plajă, leșinată și transpirată, spoită cu o mie de uleiuri, creme, beta-carotene și alte năclăieli. Mie îmi place pentru asta trăiesc, să fiu bronzată, dar urăsc statul la soare, cremele, factorii de protecție, mutat de pe o parte pe alta, părul prins și uleios, nisip peste tot. Dar aia e, îndur și sufăr și nu uit niciodată de regula Elenei, lunea, după mare, obligatoriu în alb la birou, să se vadă bronzul.
Mai cred și că suntem foarte urâți cu toții pe plajă. Lucioși, cu kilogramele alea în plus pe care ți le-ai propus să le dai jos în mai, transpirați și mereu lăsând o dâră de ulei în urma noastră. Singurul lucru care ne mai salvează cât de cât sunt cărțile (și alcoolul, dar nu mai insist cu el, că pare că am o problemă). Trece și mai ușor timpul la plajă, plus că părem, dacă nu mai frumoși, măcar citiți.
Am văzut la tolo.ro c-a scris despre 8 cărți mișto de citit vara asta pe șezlong și, dacă nu vă ajung alea (că ale lui sunt chiar deștepte și bune), mai am și eu câteva. N-am și poze, că se strică ceva aici în post, dacă bag.
- The subtle art of not giving a f*ck – Mark Manson
Sigur o știți, dar asta e o carte care se rererecitește până chiar ajungi să-ți pese doar de lucrurile cu adevărat importante. În teorie știm, în practică e jale. Cel puțin la mine. Am învățat, de câte ori clachez, să-mi pun întrebarea: “O să conteze drama asta peste o lună? Peste un an?”. Pentru că sunt un bolovan emoțional, răspunsul e mereu DA, fie că sunt supărată c-am pierdut metroul sau că mi-am tuns bretonul cu 1 mm mai scurt. Dar întrebarea e supetare și cumva ne aduce aminte că hei, nimic nu contează, că la final, știți voi, treaba cu Raiul și Iadul și merele. - The Gifts of Imperfection- Brene Brown
OMG, adică orice de Brene Brown. Femeia asta scrie pentru greșiți la cap și scrie atât de pe bune și sincer, că mai că-ți vine să pui și în practică 🙂 Pe mine citatul ăsta m-a scuturat un pic astă iarnă când o citeam (bine, vreo 3 ore, că iarna sunt by default depresivă), dar e lovely:
Don’t ask what the world needs. Ask what makes you come alive and go do it. Because what the world needs is people who have come alive
În plus, mi se pare chiar frumos să te arăți vulnerabil
la plajăîn viață. Cu toate uleiurile alea în cap și pe tine, numa’ femeie sexy și puternică nu te simți. - Iona – Marin Sorescu
Gata cu motivaționalele, și două mi se par multe. Să citim ceva trist, deci! O termini repede, între un “Poruuuuumb fieeeert aveeeem” și “Intră cineva în apă sau mă duc să mai iau o bere?”. Am făcut o mică obsesie pentru ea, de când sunt mică. Cred că știu s-o și spun pe dinafară, cum spun copiii poezii la grădiniță. N-am fost nici eu unul prea vesel. - Eliade. Sau Marin Preda. Sau Rebreanu.
Îmi tot zic și eu că-i recitesc, m-am mai intersectat cu ei și sunt absolut geniali. Nu înțeleg de ce naiba îi studiem în școală, când nu înțelegem nimic din viață. Pentru mine Eliade era mișto, așa mistic, mă enerva că se plângea de căldură și finalul din La Țigănci l-am tradus cum scria în cărțile de comentarii. Moarte. Metaforă. Alegorie. Ale, Rapidu’! De “Ion” nu mai zic. Mi-a picat la BAC, era singura pe care n-o citisem. Bine, am luat 10, că am bătut câmpii cu talent. Asta după ce am întrebat pe cineva cum o chema pe femeia lui, să știu măcar pe ce nume să bat moneda. Și câmpii. Auzisem doar de Ion. - Dulcele bar – JR Moehringer
Am citit-o mare fiind, slavă domnului, cerului și bronzului. Bine, cred că și el a scris-o mare, deci a fost perfect timing. Moehringer e cel care a scris și cea mai frumoasă autobiografie din lume, Andre Agassi desigur. Se citește dintr-o suflare (una din aia mare, că e lungă), dar te alegi c-un bronz perfect de la ea, că uiți să mai pleci de la plajă.
Mergeam acolo când eram fericiți, să sărbătorim. Și când eram triști, sa răbufnim
Mergeam acolo după nunți și înmormantari, să luam ceva ca să ne calmăm. Și mereu pentru o doză de curaj înainte.
Mergeam acolo când nu știam ce ne trebuie, în speranța că cineva ne va spune
Mergeam acolo în cautare de iubire. Sau de sex. Sau de probleme. Sau după cineva care dispăruse, pentru că mai devreme sau mai târziu toată lumea ajungea acolo.
Dar cel mai des mergeam acolo când aveam nevoie să fim găsiți - Am uitat cum se numea, dar e foarte cunoscută în advertising. Mi-a zis Alina Buzatu de ea. E tare, tare mișto și înveți multe chestii de la ea. De la Alina, zic. Bine, și din carte. Eu am citit cam jumate, moment în care am și plecat din publicitate :)) Nu știu dacă de la carte, de la primăvară, de la visat cai verzi pe pereți, dar, aia e, S-A întâmplat. Plus că zicea domnul acela acolo în carte că trebuie să scrii puțin, că dacă e prea multă informație mișto, se pierde și e păcat. Sanchi. Lui sigur nu i-ar plăcea gret.ro, dar ce să faci, o viață am și multe gânduri. O am acasă, dacă vă tentează și vreți să vă dați demisii.
Nu mai știu. Eu cu beletristica nu mai am răbdare. Mă chinui cu d-astea cu emoții negative, frici, spasme, uite-că-alții-pot-bolovanule. Vă anunț dacă funcționează ceva. Măcar s-ajungeți atât de des la mare vara asta. Și când ajungeți, dați un mesaj și la bolovanul de mine. Plus că sunt în drum. Două lucruri are și Dristorul bune. Că e în drum spre mare și 7 Mega-uri pe metru pătrat, dintre care 3 non-stop. Și când n-ai aragaz și frigider (și bucătărie acasă), nimic nu găsești mai bun în zonă. Poate doar niște rapane în Vamă.
Urăsc când oamenii mă întreabă despre ce e o carte. Oamenii care citesc pentru „intrigă”, oamenii care înghit povestea ca umplutura dintr-un biscuit Oreo ar trebui să rămână la benzi desenate și telenovele. Despre ce e? Orice carte care valorează cât negru sub unghie e despre emoții, și dragoste, și moarte, și durere. E despre cuvinte. Despre un om față în față cu viața – ăsta e tot din Dulcele bar, nu m-am putut abține.
