Am primit un mesaj pe gret.ro (nu, nu ăla cu evreica*) și mi-am adus aminte că trebuie să clachez până se termină luna și mă enervează că eu sunt foarte punctuală și respect deadline-urile, dar p-ăsta l-aș sări.
Când ești depresiv, toată lumea se așteaptă să clachezi în decembrie, cea mai tristă dintre luni. Nimeni nu mă supără, primesc complimente duse la extrem (daar ceee ochi albaștri frumoși ai, Gret!) și mă simt ca o bombă cu ceas. Tic-tac. Într-un fel meschin, parcă și eu aș vrea s-o fac mai repede, să clachez, ca să știu c-am bifat și asta și am trecut peste, dar parcă nu îmi vine. C-am tot avut clacări mai mici în ultima vreme, câte-un pic, pic și cred că n-a mai rămas nimic și pentru decembrie. Cred. Sper. Ce bine ar fi!
[Disclaimer. Cred că v-am mai zis, o dată la câteva zile un isteric cititor îmi scrie că sunt O EVREICĂ FUGITĂ DIN SERBIA ÎN ROMÂNIA, CA SĂ VIN AICI SĂ FAC MIȘTO DE ȚARA VOASTRĂ, SĂ-MI FIE RUȘINE!!!!!!!! Aproape că mă simt bine, am devenit un soi de prieteni, ziua începe mult mai vesel cu mesajul ăsta. Mă rog, era mult mai rău dacă îmi aducea aminte cineva zilnic că vin din Teleorman. În plus, evreică nu m-a mai făcut nimeni niciodată, o fi de la ochii ăia albaștri de mai sus. Am încheiat disclaimerul.]
So, am primit un mesaj pe gret.ro care mă întreabă cum reușesc, ce fac, cum trec de luna asta? Mno, după articolul cu depresia, tot Universul știe. Știe că vine Marea Clacare din Decembrie (MCD). E acolo, în Manualul Depresivului, în decembrie e cel mai nasol. Dar eu habar n-am ce să răspund, nu lui, mie. Eu cred că m-am pus la adăpost, sper!, mi-am făcut planuri pentru fiecare zi și seară, înconjurată constant de oameni. Nu așa, de-a valma, ci așa, cu porția, oameni din ăia cu care mă văd și tac și am chei de acasă de la ei, să nu îmi facă ei mie programul!
Și cred că eu o să sar MCD anul ăsta, că, dacă am face un excel, în ultima vreme am strâns unele mai mici și mai pașnice și nu cred că mai am energie pentru un MCD serios acum. Nu de decembrie cred c-ar trebui să-mi fie mie frică, dragă omule care mi-ai scris și pe care deja te-am băgat în ceață. Și cred că nici ție. Cred. Urăsc să primesc sfaturi, îmi repugnă, nu doar că urăsc. Așa că nu dau nici eu.
Eu și numai eu, eu cred că luna asta nu e mai specială. Ha. Ha-ha. Sunt o mie de motive pentru care luna decembrie e greșită la cap pentru greșiții la cap, din alea științifice, cu brazi, cu endorfine, cu absența soarelui, le știți. O prostie.
Pentru că te-apucă și-n decembrie, și-n iunie, și la mare, și în city break, și pe stadion la meci. Eu cred, eu, și eu, și eu mereu am crezut că e vorba de singurătate. Că de aici ne vin toate.
Și nu singurătatea aia de #doi. Orice fraier poate să sufere de asta. Singurătatea în fața Universului ăstuia mare, în fața alor tăi, în fața vieții, în fața oglinzii când te vezi dezbrăcat, pe plajă sau la mese mari cu prietenii. Singurăteatea! Iar singurătatea lui decembrie e doar mai urâtă, indiferent că e casa plină, indiferent câți oameni sunt în zonă, soarele, chackrele și altele.
- Pentru că ești obligat să PARI fericit, toată lumea e fericită lângă brad!
- Pentru că ne întrecem în urări care mai de care mai frumoase și mai pompoase, doar, ca la MCD-ul meu, să le tăiem de pe listă
- Pentru că dacă ești singur și fără un noi, well, problema e că ești singur și fără un doi
- Pentru că dacă ești în #doi, sunt șanse mici să fii fericit (come on, hai să fim sinceri) și singurătatea în #doi e și mai rea
- Pentru că îți dai seama cât de puțin te cunosc de fapt prietenii:
- Vaaaai, de când îmi doream un spray de la Adidas de subraț și o trusă de scule!
- Pentru că îi vedem pe-ai noștri și mai bătrâni, și mai neputincioși, nu mai avem mult timp cu ei
- Pentru că amintirile prind viață și îți aduci aminte de Crăciunuri cu bunici care nu mai sunt, cu unchi și mătușe care nu mai sunt, cu prăituri din alea caisă date prin zahăr care nu mai sunt
- Pentru că ai prieteni și frați plecați din țară. Și dacă ajung acasă, îți dai seama cât de singur ești fără ei. Și dacă nu ajung acasă, îți dai seama cât de singur ești fără ei
- Pentru că întreținerea e mult mai scumpă și la 3 AM dacă vrei să nu te mai simți singur, marea nu mai e acolo să te aștepte. Unde naibii poți să pleci la 3 AM în decembrie, când vrei să mergi acasă, cum e marea pentru mine?
Too long, didn’t read. Pe foarte scurt, eu o să mă tratez de MCD-ul ăsta cu oameni. Eu, speriata de oameni și de discuții plictisitoare. Eu. De oameni cu care pot să tac când vreau să #taciunpic. Cu care pot să vorbesc lucruri supersmart sau, mă rog, așa cum mă duce pe mine capul, că nu sunt cel mai smart om din încăpere. Cu oameni. Ăia ai mei. Și mai ales noaptea, că pe mine la insomnii m-apucă rău de tot. Cu ai mei, cărora le bat la dormitor la 3 dimineața:
– Băi, băi, băi. Sunteți dezbrăcați? Dormiți? Băi? Intru? Intru! Nu pot să dorm și simt că vine. Vine Apocalipsa și as vrea să mergem la mare.
– Gret, e 3 dimineața, treci în pat și încearcă să respiri adânc, fără să vorbești.
– O să adorm, o să-mi fie mai bine, o să mergem la mare dacă nu merge, o să ne luăm un cățeluș?
– Nu, dar o să dormim noi!!!
Și așa intenționez să trec cu bine peste MCD. Că eu chiar îi am pe oamenii ăștia (și cheile de la casele lor). Bine, probabil că eu trec, dar intră ei în depresie. Viața e greu.
