Vrei sa traiesti mai usor?
Vrei sa te eliberezi de ceea ce familia si societatea ti-au spus ca “trebuie” ?
Uneori pur si simplu nu iti gasesti locul?
Ai inca parti din trecutul tau cu care nu te-ai impacat pe deplin?
Vrei sa iti dai voie sa iti creezi viitorul care sa asculte dorinta Sufletului tau?
Te invit atunci la workshopul de constelatii de familie care costă 400 de lei și trebuie să vii săptămânal 2-3 ani, până te eliberezi de tot.
IA-MĂ, DOAMNE! Ăsta e un NL pe care tocmai l-am primit și de la care m-au apucat spumele. Băi, trebuie să încetăm să mai promovăm mincinoși d-ăștia care îți schimbă ei viața cu un descântec și niște platitudini învățate de la Coelho. Mai ales că noi, ăștia din bulă, mergem la d-astea, noi le încurajăm, că dacă îi zic mamei despre respirația holotropică zice să îmi cumpăr Bixtonim și să port căciulă, că d-aia nu respir bine.
DISCLAIMER înainte de toate. Eu sunt sky is the limit, nu că nu judec, Doamne, fiecare să facă ce vrea, când vrea, cum vrea, să creadă în orice. Dacă îți găsești credința, liniștea, fericirea, uatever, într-un flacon de Bixtonim și crezi că ăla e Dumnezeul tău, e minunat. Chiar sunt pe principiul WHATEVER WORKS.
Dar dacă îmi vinzi Bixtonimul cu 400 de lei și nu doar produsul, ci și iluzia, promisiunea clară că TU știi, TU deții, TU constelești și TU mă faci bine mie la sută, mă apucă. Mă apucă nervii ăia mari.
Cred în terapeuți ca în niște îngeri mai mici și mai reali, care pot să te îndrume, ajute, lămuri, dar nu să te salveze. Și mai cred că sunt mulți terapeuți greșiți (ca să nu le zic parșivi, nesimțiți, lipsiți de empatie) pe care greu îi deosebești, mai ales că, na, tu ajungi la terapie într-un moment extrem de greu al vieții și te-ai agăța de orice, ai face orice ți-ar spune, ai încerca orice și oricât, îți pui așa viața în mâinile lui și speri doar să n-o dai în bară ȘI CU ASTA.
Fac terapie de la 14 ani, deci, de 20 de ani. Să zic că am ajuns în peste 20 de cabinete, dintre care 3 au fost chiar foarte mișto, peste orice medie. Nu știu dacă am învățat eu să mă prind și sigur nu am nicio expertiză în a împărți psihologii în ăia buni vs ăia răi, dar am niște exemple de mega bun simț pe baza experienței mele și poate ajută.
1. Dacă se uită la ceas cât tu îți verși sufletul acolo, schimbă.
Eu mergeam la un domn la un moment dat și spre final începusem eu să spun, să plâng, să mă ia tremuriciul, iar omul efectiv s-a ridicat, a întins mâna, eu credeam că ne luăm în brațe, d-astea, el voia banii și m-a dat afară, papapa, ne vedem data viitoare. Pentru un om cu probleme asta înseamnă ceva inimaginabil de greșit. M-am ascuns în pat, stat 4-5 zile cu draperia trasă și gânduri tâmpite, încercând să-mi explic ce e greșit cu mine, dacă nici unui om căruia îi dau bani să mă asculte nu îi pasă. Acum, i-aș da una peste ochi și i-aș ține o morală cum îmi ține mama mie când mă vede că nu mănânc.
2. 100 de clienți pe zi nu înseamnă că e popular, ci că nu e sănătos ce face.
Terapeuta mea actuală își ia o ora între ședințe pentru ea, să digere, să respire, să poată intra în următoarea ședintă fără un bagaj PREA MARE emoțional de la precedenta. N-am pățit decât în cazuri foarte rare (când m-am dus neprogramată) să mă bage imediat după altcineva. Și după mine nimeni nu a așteptat niciodată, deși mai stăteam și peste program, 10-15-20 de minute, când în mod normal începi să bați din picior că a venit următorul pacient.
3. Dacă-ți spune că trebuie să faci terapie toată viața, schimbă.
Eu numai asta am auzit, că, na, e sănătos, că this is my life now. Ok, cu pauze, dar terapia se face din momentul în care ai pus piciorul în cabinet și până mori. Fără doar și poate.
Când m-am dus la Daniela, mi-a zis de la prima întâlnire că o să facem asta o perioadă, după paapapa. Am și râs, eram, da, mă, psihologia inversă, da’ ce eu sunt proastă? Vin aici până mor, tu crezi că eu pot fi lăsată singură așa, de capul meu? Și fix așa am ajuns, să punem punct după un an jumate. Plus că era o chestie pe care și eu o simțeam: puteam lejer să fac tâmpenii și să-mi fac rău, că nu era nicio problemă, mă aștepta terapeutul mereu, ca o plasă de siguranță, să mă mângâie pe cap, să-mi spună să mă iert, să mă accept, să nu renunț, d-astea. Și înveți mai bine să te gestionezi când știi că dacă te arunci în gol o să te doară, așa că mai bine te gândești de două ori înainte să te arunci, că nu e mereu un psiholog jos să te prindă și să te mângâie pe cap.
4. Dacă ai ajuns să te împrietenești cu el, schimbă.
Dacă ajungi să-l privești ca pe un prieten bun, atunci dispare respectul ăla pentru el, terapeutul ca o autoritate, nu ca Andrei, care are și el probleme săracul, uite ce poze mișto are din Bali, oare ar trebui să-i duc o jucărie copilului lui de ziua lui? Dispare rușinea, începi să-l și minți, că, na, sunteți prieteni acum, ce-o să creadă despre tine dacă îi mai spui ȘI ASTA? Terapeutul nu ți-e prieten, ți-e ajutor.
5. Dacă nu pleci de acolo cu aha-uri, schimbă.
Trebuie să pleci de acolo pus pe gânduri, nu superîncântat că ai reușit să îl “seduci”, că te laudă, că te ascultă, că, în sfârșit, înțelege cineva sută la sută ce trăiești. Trebuie să pleci cu niște dileme, întrebări, chiar și nervi. Pe care să stai să le digeri, să te răscolească, să începi să observi lucruri la tine. Și constant să ai altele, și altele, și altele. Terapeutul nu e mama care te mângâie pe cap orice ar fi, trebuie să-ți mai dea și câte una, metaforic vorbind, să te scoată un pic din pattern-urile tale greșite.
6. Dacă nu ai chimie cu el, schimbă.
Nu contează că ți l-au recomandat 7 prieteni, suntem superdiferiți și relaționăm diferit și avem probleme diferite, și, și, și. Prin ce se traduce “chimia”? Să simți mici nervi, modificări, să împărțiți cât de cât aceleași valori și principii, să nu îl minți, doar ca să dea bine, să poți să mergi în pijamale, să râzi isteric, să plângi isteric. Să nu te ascunzi, de fapt. Și să simți că evoluați de la ședință la ședință.
Acuma știu că o să-mi pun mulți psihologi în cap, scuze eu. Repet că am zero pregătire, nu mă califică nimic să împart eu lumea, oamenii, terapeuții și marțienii în buni sau răi. Doar bunul simț.
