Gret.ro

A fost odată, cam prin anii 2000, când cu toți eram copii, vorba cântecului, o fetiță care se uita la meciuri cu bunicul ei, căci dormea în camera de la color , adică televizorul color dintr-un sat în Teleorman.

Și pentru că se învățase să stea noaptea trează, de la Mondialul american din ’94, a început să-i placă fotbalul. Era primul “color” din sat, așa că toate rudele de pe uliță veneau când juca naționala sau făcea Miloșovici flic-flacuri în direct la TVR, comentate de the one and only Cristian Țopescu. Se mai scăpau și înjurături, mai ales la ultima linie de la sol sau la ratările lui Hagi, spre exasperarea bunicii, dar mai ales a mamei.

S-a apucat să iubească Rapidul, nimeni nu știe de ce, deși bunicul ei și toate rudele de pe uliță țineau cu Dinamo. Iencsi era căpitan pe Giulești și bunicul, hai, bine, tataie al ei, că niciodată nu i-a zis “bunicule”, nu se face asta la țară, să fim serioși, îi băgase în cap ideea că fotbaliștii ăia buni nu se uită când pasează. Bine, probabil, a învățat-o și altele cu adevărat mai utile în viață, când e ofsaid, de ce nu toate meciurile au prelungiri, în ce moment (pe tv, pe color) îți dai seama în ce sistem de joc joacă, dacă-s 4 fundași, ce e ăla libero și ce înseamna stegulețul pe sus arătat de pe margine.

Dar ea reținuse că dacă ești căpitan, ești mișto și ca om. Dacă ești fundaș, ești și mai mișto, că nu ai parte de gloria golului de atacant, chiar trebuie să fii bun, ca să te pună căpitan. Dacă nu te uiți la minge când tragi în ea și cauți culoare, ești cu adevărat bun.

Așa că și-a anunțat familia într-o vacanță de vară, în camera de la color, că ea, când s-o mărita, o să-l aibă pe Adrian Iencsi, numărul 23 de la Rapid, naș. Tataie deja îl place, e doar o chestiune de timp. Și de soț. Abia descoperise fardurile albastre și oja cu sclipici, sigur că da, următorul pas era o nuntă cu Adi Iencsi, căpitanul Rapidului de la televizorul color, ca naș.

Și-au trecut ani, și meciuri, și în sfârșit Giuleștiul văzut color pe viu, și admiterea la facultate, și fanzina Rapidului, și-un forum de discuții. S-a îndrăgostit, normal, pe stadion, de un el care iubea în alb-vișiniu și scria frumos pe forum fzr.ro.

Și l-a adus acasă, și tataie l-a iubit, deși ținea cu echipa ABBA care “vine-n groapă, fără cinci nu scapă”. S-a făcut martie, un 15, când era ziua căpitanului, plecat acum la Spartak. Și din mesaje de la mulți ani, din Paște fericit, din să-ți trăiască băieții și Crăciun fericit s-a lăsat cu întâlniri cu numărul 23 de la Rapid și soția, cu fetița de la Teleorman și Baratki ăsta, de pe forum.

Până când Baratki a pus genunchiul jos (nu știu dacă l-a pus bolovanul meu, dar așa sper. L-ai pus, mă?) și-a cerut-o de nevastă, la bine și la derby, la retrogradări și decizii proaste ale lui Copos.

-Eu vreau, da, stai să văd dacă zice și nașul DA!

Nunta a fost în alb-vișiniu, cu imnul Rapidului în boxe, cu ea în rochie albă și cu multe cercuri din alea (erou, fratele meu, erou!) și funde vișinii, cu el în costum alb și papion de culoarea Rapidului. Cam dramatic, dar așa a fost, pe bune. Cu numărul 23 la masa nașilor,  în singurul weekend când era în țară în vara lui 2008.

• Fetița e Mirela, adică sora mea, adică un om încăpâțânat tare, când vine vorba de lucrurile pe care le iubește. Și mă iubește și pe mine, ceea ce mă face să cred c-o să fiu bine, dovada mai sus.
• Bolovanul e cumnatul meu, Ștefan, pe care-l iubesc, că e ca mine, ciudat și depresiv mișto, bețiv și slăbănog.
• Nașul e Adi Iencsi și e greu, să știți, să-ți mai placă de un fotbalist după ce ajungi să-l cunoști pe bune. Nașul e unul dintre ei, pe care-l iubești și mai mult când îl vezi color și în viața de zi cu zi.

Nu știu de ce v-am povestit asta.
Cred că mi-e dor de Rapid, de Mirela și de bolovan. C-au plecat din țară, la mama naibii, să mă lase pe mine singură în Dristor (în drum spre mare, wink).
Și de meciurile cu tataie în camera de la color cu “tu-le muma în c**”, când ratau ai noștri.
Și pe vremea aia nu ratau atât de des, ca acum. Ratau ocazii de gol, nu turnee finale.

Later edit. Cererea a fost făcută în 226, c-un: “Vrei să ne căsătorim, mă?”. Eu v-am zis că e cam bolovan bolovanul, dar şi aici seamănă cu mine.