Știu că sunt ultimul om și n-am mai scris aici. Cei 3 cititori ai mei și mama sigur sunt dezamăgiți, așa că nu scriu nici azi. Long story short care nu e niciodată short, că mie îmi place pe lung, există un grup tare simpatic “Ficțiuni Reale”, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr, pe care tolomaca a ajuns ca de obicei, ultima și aș putea să zic că așa e cu racii, ne mișcăm mai greu, dar nu e deloc important asta, ciiiiii. În fiecare zi ni se dă o temă și oamenii de acolo (printre care ffff mulți talentați) scriu o poveste de 500 de caractere, fără semne de !!! (și știți cât le iubesc) sau – de dialog (și p-astea). În fine, puteți să dați click să intrați în grup, dacă vreți să citiți zilnic povești tare simpatice și scurte (că nimeni nu mai are timp de citit literatură rusă) și să vă clătiți sufletul.
Câteva din poveștile mele, aici mai jos. Că d-aia am zis că nu scriu nici azi, am luat cu copy paste, după ce mi-au dat băieții acordul. Și n-am mai scris, dar promit că reiau acest prost obicei, pentru că sunt foarte stoarsă de cuvinte și de muncă și de mici și mici drame, panici și tristețuri, ca tot omul modern care se respectă.
Tatuaj
Sunt superdrăguță și rup pe Tinder. Când aud că am și tatuaje, o iau razna. Unul chiar mi-a adus inel, cu genunchi jos, la primul date. Și apoi se face noapte și merg la ei, niciodată la mine, ca să pot să plec eu prima. Sunt oripilați de tatuajele mele peste cicatricile sânilor care au fost. Nu pot să-mi pun implanturi, metastazele au fost și încă sunt agresive. Un tip mi-a propus să-mi plătescă el operația de silicoane. M-am ridicat și am plecat. Mno, Uberul, 13.40 lei, mi l-am plătit singură.
Japoneza cu converși albi, pantaloni muștar și sacou crem, care stătea lângă garajul cu ușa roșie
Sunt șefa unei redacții cu 100 de bărbați. Donez sânge constant. Am făcut un mare circ ca să interzic animalele la circ. Ajut 40 de bunici lunar. Am construit 3 adăposturi de câini. I-am făcut cele mai romantice cadouri, genul pe care le vezi în filme și spui “doar în filme se întâmplă asta”. I-am dus supă, vitamine și cărți zilnic, 2 săptămâni cât a avut Covid. Și el mă prezintă părinților drept “japoneza cu converși albi, pantaloni muștar și sacou crem, care stătea lângă garajul cu ușa roșie”?
Cele 8 minute care mi-au schimbat viața
Prostul alege adevărul. Aseară, zice. Cel mai bun sex din viața mea. Epic. Avalanșă de miștouri, întrebări. Se mai deschide o sticlă de vin. Ăștia tot insistă. Sunt roșie ca racul, îmi ard urechile, mi se pare că toată lumea se uită la mine. Oare se vede că transpir? Mă fac că mă uit pe telefon. Îmi aud numele, mi se taie picioarele. Greta, e rândul tău. Cele mai urâte și lungi 8 minute din viața mea. Aleg provocarea, adevărul e cea mai proastă idee uneori. Bine că n-a fost și nevastă-sa cu noi.
Eminescu
Mihai, este ultima oară când îți spun. Ori înveți niște cuvinte noi și renunți la rimele astea copilărești, ori îți iei un job serios. Nu te mai putem întreține, ești ditamai băiatul. Uite, scrie și tu mai ca Iv cel Naiv, vezi că e și un grup de Facebook poate înveți ceva, bagă-te pe cărți motivaționale, pe numerologie, cu fața ta, sigur vei avea succes și așa îți găsești și tu o fată, s-o aduci acasă. Ne-am săturat de atâtea nunți fără să știm că primim înapoi darul.
Cu dragoste,
Mama și Tata
Poc zbang buf zdrang
Venea de 4 luni. În afară de “poc zbang buf zdrang” nu spunea nimic. Uneori coloram, dar cariocile lui depășeau cu mult cărțile. Urma să îmi schimb tot biroul curând. Mă obseda cazul, mă simțeam cel mai prost terapeut din lume. Îmi era drag rău copilul ăsta de 6 ani. Mă pregăteam să il declar retardat mintal și să îi distrug viața, când m-am prins. În dimineața aia, mama lui l-a adus în cabinet, avea ochii umflați și vânătăi pe tot corpul. Trebuia să vină vara ca să o văd, în sfârșit, în rochie.
Manhattan, 2073. Arșița din decembrie.
La aeroport, cipul clipocea isteric pentru fiecare vaccin. Ăla de Covid, Mobid, Prolit, Gripă Pisi, Sar-Dog, Pro-Furnici și AntiCaju. Holograma omului de la securitate a zâmbit rușinată când i-am făcut gluma mea preferată. L-am apucat de fundul lui imaginar. Am obsesia asta din tinerețe. Să merg undeva la soare de Crăciun, să mă întorc bronzată. Bine. Am 88 de ani, puteam foarte bine să merg și la solar, că nu mai conta, dar altceva e să-ți dai check-in în Manhattan versus Tantastic Tineretului.
Bar barbar
Mă iertați, n-am vrut să mă uit, mi-au fugit ochii, dar acum nu mă mai pot concentra pe respirație și o să fiu sincer, așa cum ne-am promis. De ce scrieți repetitiv bar pe fișă? Beau o bere din an în Paște, oare îmi reprim un viciu, bunicul, da, avea problemă cu alcoolul, asta încercați să îmi spuneți? Uite ce e, vii de 4 luni și nu aud decât de dramele tale cu Juventus, Ronaldo, draci, laci. Tu nu ai nevoie de terapie, ci de altă echipă cu care să ții. Și nu scrie bar barbar, scrie bla blabla.
