Gret.ro

Păi, sigur, am făcut-o și p-asta. Aseară. Pe ploaie. Pe trafic. Pe nemâncate. Ca Ana lui Manole, nimic nu m-a ținut departe. A fost grozav.

Dacă aș fi un om fericit așa dinăuntrul meu, așa, zen, predispus să arunce cu fluturi și curcubeie când intră într-o cameră, așa, din ăla care se scoală măcar indiferent dimineața, nu cu “Ai, să-mi bag, na că m-am trezit și azi!”, cred că ar funcționa chestiile astea pe mine. Respirații, hipnoze, constelații, terapii cu îngeri. Că înțeleg că sunt oameni care chiar simt lucruri, dar când doare așa înăuntrul tău și te arde și n-ai aer, parcă nu prea te ajută să închizi ochii și să respiri până la 10. Bine, bine, și cu cancerul ce fac?

Și eu mai cred despre mine că nu sunt chiar așa lemn, adică, mă duce capul în zona asta, sunt sensibiloasă așa, îmi plac rățuștele și am avut ieduți când eram mică, visez așa cu ochii deschiși, citesc, adică nu sunt chiar cea mai rațională persoană din lume. Băi, dar nimic nu mă atinge. Nimic. Nada. Blank. Zero.

Da’ nici nu mă las. Niciodată. Așa că am fost și la constelații. Aseară.  Trebuia bifată, să-mi iau presiunea asta de pe cap. Că poate există ceva pe lumea asta și eu n-am încercat. A fost. A fost ceva.

Mai întâi trebuie să vă spun că ieri am băut foarte multă apă că sunt la o aproape dietă și apa ține de foame, așa că făceam constant pe mine. Și tot ieri am mâncat niște usturoi că și usturoiul arde calorii, așa că nu m-am apropiat prea mult de oameni, deși cam asta e ideea. Evident, nici n-am ajuns bine, că a și început povestea, unde s-a ales personajul principal și dintre toți oamenii ăia, normal, pe mine m-a ales. Pe mine.  Nu o să intru în detalii, sunt poveștile oamenilor, nu ale mele, dar o să vă zic ce-am trăit eu. 

-Ești lipsită de sentimente, rece și goală!, mi-au zis și participanții, și terapeuta.
Sunt, Măria Ta!
Adică, sunt lipsită de sentimentele astea, că le am pe ale mele pe cap și abia le fac față, nu mai intră altele noi.
Și rece nu mai zic că eram, că ne-am descălțat și mie mi-e frig rău la picioare că am și circulația proastă și după ce că făceam pe mine, am mai și stat în șosete pe parchet și am crezut că mor, crap, mă usuc de frig, mă lua așa de la picioare în tot corpul, că la un moment dat mă dureau urechile. Se poate și de la foame.

– Te simt stingheră și incomodă, mi-a mai spus terapeuta.
Păi, fac pe mine, eman usturoi și mi-e frig la picioare, cred și eu că păream nelalocul meu. Plus, că am unele și eu pe cap, dacă mă apuc să le zic, nu mai plecăm până mâine dimineață, și beți, și mai proști decât am venit.

În fine, am plecat supertristă de acolo. Supetristă că oamenii își fac asta. Că suntem atât de supărați și neascultați și neînțeleși, încât plătesc bani ca să le asculte niște străini povestea. Că, efectiv, nu au soluții, nu avem, pardon, am ajuns la capătul puterilor și al răbdărilor și nu mai știm de unde dracu’ să ne apucăm. Doamne, în niciun caz nu judec, că, repet, A S E A R Ă AM FOST LA CONSTELAȚII, mie dacă-mi spui să mă dau cu nămol, cu formol!, pe ochi în fiecare dimineață și să mănânc pământ de 3 ori pe zi și mă face bine, păi, Doamne, dacă funcționează, mănânc și de 7 ori pe zi și umblu numai nămolită.

Whatever works, nu cred în terapii generale, cred în terapii care îți fac ție bine. Te ajută să asculți manele? Blană! Să faci orice, practic, atât timp, cât desigur, nu le face rău celorlalți, că așa și pe psihopați îi ajută să măcelărească oameni și asta nu e ok. Bine, mai depinde și de om, dar în principiu asta nu e ok.

Deci, m-am întristat peste măsură să văd oameni triști și care nu se înțeleg pe ei prin filtrul societății, că mai cred că asta ne omoară cel mai mult. Adică, eu mereu zic și îmi place să cred despre mine că sunt fuck society, nu îmi pasă ce crede lumea, ce zice lumea, dar, daaar din păcate, îmi pasă sau nu-mi pasă, depind de lume și de societate. Așa că îmi pasă, pentru că depindem de asta. Profesional, personal, financiar, mental, vestimentar.

Să fii văzut bine, să te știe lumea, să ai oferte de joburi, de proiecte. Să te placă și prietenii lui ca relația să meargă. Să fii cool și să te îmbraci mișto, ca să te întrebe lumea de unde ai bluza și Humans of București să te oprească să-ți facă poză pentru că ești roz în cap. Evident, nu facem DOAR pentru asta, dar multe le facem pentru că trebuie. Să fim acceptați, iubiți, impresionanți, că așa ne place apoi și de noi, deși procesul ar trebui să fie invers, să mă iubesc eu pe mine și apoi vedea lumea, dacă vede, ce minunată sunt. Dar na.

Viața e urâtă și asta mă enervează la culme și am băut și azi multă apă, așa că atât, că mă bâțâi pe scaun de vreo oră și mă duc să mă constelez la o țigară să mai uit de foame. Las și o poză cu căței că trec iar prin etapa în care vreau unul și mă iubesc cu toți câinii de pe ruta Dristor – Victoriei – Parcul Carol – TNB. Vine 1 martie, dacă vreți să-mi faceți un mărțișor, sau 14 februarie, sau chiar 1 februarie. Talie medie, măcar medie!, și să aibă urechi moi.

Cu drag,
a voastră psihopată.