comment 0

A apărut un vaccin nou pentru copii, contestat doar pe stadioane

Lumea e mai bună când oamenii se uită la fotbal. Cred că teroriștii ar lua puțină pauză, dacă și-ar vărsa nervii mai des pe stadioane, mai puțin la volane. Și sunt aproape sigură că și Olivia Steer s-ar liniști un pic cu vaccinurile, dacă ținea și ea cu o echipă când era mică. În deplasare cu galeria, n-ai nicio șansă să mănânci quinoa și să-i dai cu apă termală, că nu te lasă la meci cu lichide. În fine, treaba cu vaccinurile e treaba fiecăruia, e viața fiecăruia, e copilul fiecăruia și asta nu e o dezbatere, dar dacă tot ați dat click aici, dați un click și pe video, că ideea e tare mișto.

Brazilienii se tem cel mai mult pentru copiii lor. Nu să nu facă otită, rujeolă, varicelă sau alte boli din astea pe care nu le faci dacă ești vaccinat (but again, not my circus, not my monkeys). Ei se tem, ca orice tați responsabili și normali la cap, se tem ca nu cumva ăla micu’ să țină cu vreo rivală (iartă-ne, tata!). Adevărul e că mi se pare un lucru peste care treci foarte greu, cu ani de terapie și lacrimi înainte de culcare, cât ești tu de bărbat, așa ceva te poate schimba pe viață (iartă-ne, tata!).

Copiii se tem cel mai mult de vaccinuri. Nu doar brazilienii, toți în general. Mno, știți și voi, că trecurăm toți prin asta și cred că la niciunul n-a fost prea plăcut. Îmi aduc aminte când veneau femeile să ne înțepe, cu zero skills de comunicare și cum să vorbească frumos cu un copil de 8 ani speriat de ace și mai ales de copiii din fața ta care URLĂ, Doamne, cum urlă! Horror. Mie singurul lucru care îmi alina suferința era semnul cu care știam c-o să rămân după (cred că așa am început să mă îndrăgosestc de mâini tatuate). Iar asta era ceva supermișto, pentru că toți oamenii mari aveau semn de la vaccin și abia așteptai să te faci și tu mare, s-ai și tu semn ca tot adultul. Și drept de vot și de alcool.

În fine. Da. Vaccinurile. Revin. Așa că brazilienii, mă rog, e o campanie de advertising, dar, mă rog, poate îi încurajează și pe alții să facă asta, deci, brazilienii au inventat Vaccinul Anti – Rival. Adică o modalitate de-ai duce pe copii un pic mai relaxați să se vaccineze împotriva rivalelor. Nu împotriva unor boli neplăcute, care să-i sperie și mai rău.

Și așa poate nu rămân cu traume, frici și alte sperieturi. Le ajunge câte o să le dea viața. Treaba cu dreptul de vot și cu alcoolul vine și cu cu chestii neplăcute. Mai ales dacă ții și cu echipe boeme, pierdute în poezie, nu în trofee, pentru că ți-au greșit culorile la vaccin când erai mic (iartă-ne, tata!).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *