E 18:00 în campus la Sandalandala în Vamă, într-o seară de miercuri, fără prea multă agitație. Se pregătește un proiector, oamenii încep să întrebe.
– Ce film vedem diseară?
– Nuu, e meci.
– Ce meci?
– Ce meci?, întreabă chelnerița în spate. A, da, Steaua!
– Viitorul nu dați? Joacă la 8?, mă bag și eu în seamă.
– Cine?
– Viitorul. Hagi?
– A… nu știu, nu cred, dăm meciul de la 9.
– Dar tot pe TVR joacă, dați un pic mai devreme.
– Da…da… de fapt, nu, că e la 8 și e încă lumină, nu se vede!
Și mai bine că nu, că în beznă ne-au lăsat oricum copiii lui Hagi. Se face aproape 9, se strâng cam 50 de oameni, cu copii, mulți copii, care aleargă bezmetic. Ne instalăm pe scaunele cu bureți, cu berea în mână, superconfortabil în fața unui ecran uriaș, deasupra mării. E aproape boem, îmi vine în cap celebra scandare: „Cântați, toată lumea în picioare, că nu sunteți la teatru!”, de pe stadioane, doar că aici chiar e cinema în aer liber cu Steaua plutind peste mare.
-O să avem și sonor, nu?, îl întreb pe Adrian care e supărat pe el că e tură de noapte aici la Sandalandala și-abia s-a trezit, n-a apucat să facă nimic toată ziua.
– Și la baie! Sunt boxe peste tot, aud și cei din duș, dacă bate Steaua.
– Grozav.
Începe meciul și oamenii sunt ușor dezorientați. Ăia în roș-albastru nu sunt ai noștri? Cine e Steaua, de fapt? Well, asta nu e o întrebare pe care s-o dezbatem acum, că deja avem emoții. Steliștii nu încep prea bine, dar Bălașa are o execuție de generic (de unde a veeeniiitt astaaa?). GOOOOOL BĂLAȘAAAAA și oamenii se animă și sar de pe scaunele-balansoar. Și ce goool! Încep să mai apară curioși, cred c-au auzit din duș că se întâmplă ceva în curte.
Până la pauză, un copil de 3-4 ani trage la poarta improvizată în curte de tatăl lui. Meciul lor e mult mai tare, bine că s-a luat pauza, că mă lovește melancolia. De când n-am mai văzut niște copii să se joace de-a Bălașa, Alibec și orice-alt-român, nu de-a Messi și Ronaldo. Haide, Steaua, n-o da în bară, măcar pentru ăștia mici. Bine, fie, și pentru cele 12 milioane de euro încasați aseară de Becali. Dar din Cehia nu se aude galăgia celor mici de pe litoralul românesc, așa că Steaua o dă în bară. Se face 1-1 și se face iar liniște în curte.
– Ce crezi?, mă întreabă noul meu amic, Adrian.
– Cred că n-o să fie bine.
– De ce?
– Că Viitorul a luat bătaie și Steaua joacă alandala aici la voi la Sandalandala.
Pare că știu ce vorbesc, așa că nu mai insistă. Plus că-s venită de la București, mai merg la meciuri pe Național Arena, lucru care mă face superexpertă. Dar nu sunt, că se face 2-1 și de la duș mai fug câțiva în curte. 3 la 1 și copiii aruncă mingi de plajă de colo-colo, jucându-se de-a fotbaliștii. Gata, calificarea nu mai poate fi pierdută. E atâta motivație și chef de fotbal, că n-are cum. În curte zic, la ăștia mici. 4 la 1 și se strigă mai tare ca niciodată. Foarte bine, merita Alibec uralele astea. Mie îmi place Alibec. Măcar pentru cum ia criticile venite din toate părțile. Nu dă vina niciodată pe colegi, pe „situație”, pe Dumnezeu n-a fost român. Face ce știe și intră pe teren să joace fotbal. Cu momente mai slabe, cu momente foarte bune, cu presiunea criticilor fără număr, fără număr!
Steaua e în playoff, dar veștile sunt și bune, și rele:
- Vestea proastă e că îi putem vedea pe Național Arena pe Liverpool, pe Nu Se Poate Așa Ceva Napoli, Sevilla, ȚSKA sau Sporting Lisboa.
- Vestea bună e că îi putem vedea pe Național Arena pe Liverpool, pe Nu Se Poate Așa Ceva Napoli, Sevilla, ȚSKA sau Sporting Lisboa.
Hai să cânte imnul UCL din nou! Și când copiii sunt rugați la Crăciun să spună un cântecel să-l bâjbâie p-ăsta și învățătoarele și 2-3 mătușe să se uite cruciș, nu ca restul cu Moș Crăciun venit printre nămeți. Să vină și Moșul, dar nu cu trenulețe și lego, ci cu o minge serioasă de fotbal, nu ca asta de plajă, de-o suflă vântul ăsta miercuri seară la Sandalandala. O fi aerul tare de Champions League.
*A transmis pentru dumneavoastră și eusunt12 trimisul special la malul mării, cu nisip în cap și alge, miliarde de alge, pe toată plaja
**Vama e minunată în timpul săptămânii, că nu e nimeni. N I M E N I!
*** A, știți ce nu v-am zis eu niciodată? Stau în Dristor, în drum spre mare.
